December 2, 2019

WWW.CERAMICAL.RO

Yey, de curând am terminat lucrul la site-ul nostru cu ceramică, și acum poate fi arătat la lume!



ceramical-website-obiecte-de-lut-lucrate-pe-roata-olarului


Mândri tare de minunatele noastre vase lustruite manual, înnegrite natural și glazurate gestual; am reușit să creăm o platformă online, cu povești despre olărit și despre noi, de unde puteți lua acasă frumusețilece s-au născut din câte un bulgare de pământ și s-au desăvârșit ca obiecte bune de iubit și de păstrat. A se citi că pot fi cumpărate pe bani, peșin, cash, card, OP, not bitcoin, acceptăm găini, cocoși, copăcei, troc practic. 

Lucrăm lutul pe roată olarului așa cum făceau meșterii pe vremuri...(din păcate din ce în ce mai puțini în zilele noastre), apoi este trecut prin piatră și prin foc, și este bun de folosit la casa omului.

Chestiunea asta cu olăritul sau învârtitul lutului este una a contradicției logice, trebuie să folosești o combinație provocator de echilibrată între forță și tandrețe, să reușești să domesticesti și să dirijezi o formă nedefinită care are și ceva voință proprie. Clar este că trebuie să fii foarte relaxat, și asta se învață, ca la yoga.

De aceea ne place să spunem că Noi învârtim pământul. :)

Statementul nostru spune cam așa:

"Ceramical este o colecție de vase din lut născută din dorința de a îmbrățișa un ritm mai încet al vieții, un ritm apropiat de natură și de oameni faini. Vă invităm să savurați momentele de zi cu zi care vă aduc fericire – să împărtășiți povești cu oameni dragi cu o prăjitură delicioasă în față, să beți un pahar de vin la o lumină difuză și cu o muzică bună. Ceramical va ajută să va bucurați de plăcerile simple."

În câteva cuvinte mai spunem și așa:

Suntem un brand de ceramică cu viziune contemporană ce pune în prim plan creativitatea și nelimitatele posibilități ale unei tradiții pur românești.

ceramical-lidia-alina-nicolae-roata-olarului

Tot felul de noutăți și lucruri interesante din atelier, din spatele scenei și despre viața cu acest meșteșug puteți urmări pe Facebook  https://www.facebook.com/ceramical/ și pe Instagram https://www.instagram.com/_ceramical_/.

Mulțumesc pentru aten




September 16, 2019

Cele mai bune 15 fonturi Google în 2019

Alegerea unui font este mai mult decât o hotarâre estetică - poate avea un efect real asupra ratelor de respingere și a conversiilor site-ului u, în special dacă alegeți un font care este greu de citit pentru vizitatorii tăi. 
Practic, petrece mai mult timp pentru a alege cea mai bună familie Google Fonts pentru site-ul tău, în loc să arunci primul font pe care îl vezi!

Uite ce fain e scris articolul!


June 29, 2019

ZIUA IEI la PISCU

Si anul acesta, ziua IEI la Piscu a fost un eveniment cu o atmosfera foarte faina si prietenoasa.
Ne-am racorit cu  inghetata sau socata, si am asculat muzica veche cantata de formatia Trei Parale. O adevarata petrecere campeneasca. Pentru cei care nu au reusit sa ajunga, am ales cateva imagini despre sambata trecuta. Enjoy! 

 Colectia de oale care va fi expusa in cadrul Muzeul Oalelor de Pisc
 ...si colectia de Ii.:)
Echipa de la boxa :D:D:D
Colectia Verde Menta cu lavanda si caise
 Andrei si Cristina♡
Lovely Nic ❣


June 20, 2019

Poteria care merge la targ

Ca sa va fac curiosi sa vreti sa le si atingeti, am pus cateva imagini cu unele dintre vasele cu care eu voi veni la targ si cu care poate voi veti pleca acasa. Ziceam de Ziua IEI de la Piscu de sambata asta, pe la 17:30.













Abia astept sa ne vedem!

June 19, 2019

CERAMICAL la ZIUA IEI de la PISCU

CERAMICAL vine cu oale si ulcele, si mai mici si maricele la ZIUA IEI de la PISCU  
Sambata, 22 iunie, de pe la ora 17:30, la Piscu, adica la o aruncatura de bat de Bucuresti, acolo unde se va construi Muzeul Oalelor de Pisc, se sarbatoreste ziua IEI.
Aici gasiti adresa exacta impreuna cu mai multe detalii despre eveniment:

 

Pentru mine e mai speciala sarbatoarea anul acesta, pentru ca voi aduce acolo colectiile de ceramica la care lucrez cu dragoste de vreo 3 ani. Unde mai pui ca, aici, la Piscu s-a nascut si a crescut aceasta poveste...♡♡♡
 

Un pic si despre tehnica...